Reparare "obiecte rupte"
Aplicaţie: TopSoft Magic 3.0
|
1. Aşa cum se poate vedea în imaginea alăturată, "obiectul rupt" pe care vrem să-l reparăm este piciorul unei păpuşi.
Încărcăm în program faţa de cub în care se află "obiectul rupt".
Ar fi de preferat să salvaţi fişierul curent cu extensia .mgc şi, pe parcursul lucrului, salvaţi cu clic pe butonul de salvare. La sfârşit, salvaţi fişierul în formatul dorit (tif, bmp, jpg).
Într-o primă etapă, vom muta spre stânga bucata de picior deplasată, dar mai întâi trebuie să o creăm.
|
 |
2. Folosind unul din instrumentele de selectare ( ), selectăm o zonă în jurul "piciorului rupt", ca în imagine. Apoi selectăm imaginea încărcată în program, clic-dreapta pe numele ei şi alegem opţiunea DublezSelectez din meniu.În acest fel, am creat un obiect dreptunghiular, de forma selecţiei. Urmează sa deplasăm obiectul spre stânga astfel ca piciorul să se continue normal.
|
 |
| 3. Mai întâi, facem obiectul semitransparent, ca să-l putem poziţiona mai precis. După ce îl deplasăm în poziţia corectă (ca în imagine), îl facem complet transparent (cu opţiunea Transparent din meniul care apare cu clic-dreapta pe numele obiectului).
|
 |
| 4. Obiectul transparent fiind selectat, haşurăm cu butonul stâng al mouse-ului apăsat (menţinând tasta Shift apăsată), ca să opacizăm numai zona care ne interesează. Dacă este cazul, haşurăm şi cu butonul drept al mouse-ului apăsat, ca să facem transparentă o anumită zonă. Obţinem un rezultat ca cel din figură.
|
 |
5. Acum, trebuie să facem să dispară bucata de picior (călcâiul) vizibilă în imaginea originală. Pentru aceasta, avem nevoie de o bucată de covor din imaginea originală, pe care să o plasăm între imaginea originală şi obiectul creat mai înainte.
Folosind un instrument de selectare ( ),
selectăm o zonă în imaginea originală, ca în figura alăturată. Apoi, selectăm imaginea originală, clic-dreapta
pe numele ei şi alegem opţiunea DublezSelectez din meniu. Obiectul creat în acest fel îl deplasăm în poziţia dorită, îl facem semitransparent ( ), ca să-l putem poziţiona mai precis, după care îl facem complet transparent (cu opţiunea Transparent) şi îl deplasăm o poziţie mai în spate (în acest scop, se poate folosi şi opţiunea Trimit mai în Spate din meniul
care apare cu clic-dreapta pe numele obiectului).
|
 |
| 6. Obiectul creat la punctul precedent îl opacizăm numai în zona care ne interesează (prin haşurare cu butonul stăng al mouse-ului apăsat, menţinând tasta Shift apăsată). După aceea, îl închidem la culoare, astfel încât să se integreze bine în compoziţie, şi obţinem rezultatul din figura alăturată. |
 |
| 7. Pentru a repara pata neagră de pe piciorul păpuşii, vom folosi o bucată din celălalt picior al ei. Selectăm o zonă în jurul celuilalt picior, apoi selectăm imaginea originală şi folosim opţiunea DublezSelectez pentru a crea un obiect de forma selecţiei.
|
 |
| Ca şi în cazurile precedente, facem
semitransparent obiectul creat la
punctul precedent, ca să-l putem
poziţiona mai precis. În plus, îl
oglindim orizontal şi îl rotim
cu -50 grade. Apoi îl
poziţionăm peste "piciorul
rupt", ca în figura
alăturată. |
 |
| După poziţionarea corectă, facem
complet transparent obiectul şi
haşurăm cu butonul stâng al
mouse-ului apăsat, menţinând
tasta Shift apăsată, pentru a
acoperi pata neagră de pe
piciorul păpuşii. Obţinem
rezultatul din figura
alăturată. |
 |
8. A mai rămas o mică problemă, jumătate din
papucul păpuşii este mai
deschisă la culoare.
Înainte să continuăm retuşul,
combinăm toate obiectele din
fişierul curent (le selectăm pe
toate, clic-dreapta pe selecţie
şi alegem opţiunea Combin
din meniu). Acum avem o singură
imagine în fişierul curent.
Ca şi în cazurile precedente,
selectăm o zonă în jurul
papucului, apoi creăm un obiect
folosind opţiunea DublezSelectez
din meniul care apare cu
clic-dreapta pe numele imaginii.
Închidem puţin la culoare
obiectul creat, apoi îl facem
transparent şi opacizăm numai
zona care ne interesează.
Obţinem rezultatul din figura
alăturată şi salvăm. |
 |
|